Caracterizarea lui Ştefan Gheorghidiu
Personajul principal, Ştefan Gheorghidiu este intelectualul
lucid, analitic, inadaptatul superior, care trăieşte drama omului căutător de valori absolute şi nu- şi găseşte locul
în societatea
dominată de mediocritate şi
imoralitate. Este o fire
filozofică, trăieşte în lumea ideilor şi nu este înţeles de lumea în care trăieşte. Se află în situaţii-limită, căutând valori perfecte, de aceea este învins de idealurile sale. Totuşi rămâne învingător moral, având
puterea să
înţeleagă eşecul
şi
sufleteşte e dispus să trăiască alte experienţe. Conştiinţa îi conduce trăirile, îndoielile, neliniştile, incertitudinile,
frământările sufleteşti, ceea ce conduce la o sensibilitate exagerată.
Ştefan Gheorghidiu reprezintă eroul intelectual, care trăieşte într-o societate fără
valori, mediu care nu se potriveşte cu firea de
filozof a eroului,
care este dornic de
adevăr şi
de frumos. Trăsătura lui
distinctivă
este luciditatea, înţelegând
că
pasiunea lui,
ideile
sale sunt în opoziţie
cu realitatea. Ştefan face parte din categoria inadaptaţilor
superiori, el având
o altă concepţie
despre viaţă.
Este o fire reflexivă, analizându-şi cu
exactitate trăirile, sentimentele, frământările sufleteşti. Tot ceea ce trăieşte
devine sentiment pe care îl
analizează, astfel se
autocunoaşte. Filozofează permanent, compară lumea cu conştiinţa sa şi
este incapabil
de compromisuri. Astfel, Ştefan este un „suflet tare”, deoarece caută valori superioare, absolute şi nu acceptă drumul de mijloc.
Prima experienţă, iubirea oferă eroului şansa de a se autocunoaşte şi de a înţelege în final că
nu există
iubire
perfectă.
Dragostea lui,
născută
din orgoliu se transformă în gelozie, în incertitudine, în zbucium sufletesc
între siguranţă şi nesiguranţă. Îşi dă seama că nu este înţeles de Ela, dar nici nu poate trăi fără ea.
„Femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu înţelegea că
poţi
să lupţi cu îndârjire pentru
triumful unei idei”.
Vrea să scape de suferinţă şi de aceea se refugiază în meditaţii, în confesiuni interioare. Nu este înţeles de nimeni,
chiar este luat în
derâdere pentru cavalerismul său.
Ştefan este chinuit
de frământările sale, se izolează în propria lume încercând să găsească răspunsuri la întrebările sale. O
altă caracteristică
este hipersensibilitatea.
Pune la îndoială fidelitatea şi sinceritatea Elei. Micile gesturi ale soţiei se
amplifică în sufletul
lui, de aceea îndoielile se transformă în adevărată catastrofă. Încearcă să respingă sentimentul geloziei, al sensibilităţii exagerate, dar
are
nevoie de o altă
dramă pentru a se elibera de cea personală.
Ştefan suferă nu numai din cauza
mândriei
înşelate, ci şi pentru că vrea să-şi ascundă suferinţa. Este şi va rămâne neînţeles şi singur,
fiind
incapabil de
compromisuri morale sau
sentimentale. Nimic
nu se potriveşte
cu firea lui
cinstită, pasionată
de idei înălţătoare.
A doua experienţă de cunoaştere este războiul. Imaginea războiului e demitizată,
nu este nimic eroic în luptă, totul este absurd şi tragic. Războiul, frontul
înseamnă frig, foame, mizerie, oboseală, disperare, moarte, este haos total; frontul e locul
incompetenţei sistemului de apărare
a ţării. Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu” dezvăluie
tragismul confruntării
cu moartea: un ostaş, cu capul retezat de un glonte „fuge aşa, fără cap”. Parcă
e sfârşitul lumii orice atac: „cădem
cu sufletele rupte în genunchi,
apoi alergăm,
coborâm speriaţi,
nu
mai e nimic
omenesc în noi”. Trăind acest eveniment,
Ştefan se eliberează de propria
suferinţă de iubire,
înţelegând că
drama omenirii e mai presus de cea individuală.
Eroul trăieşte un eşec sentimental – că nu există iubire absolută – dar totuşi este învingător
moral, reuşind să-şi
înfrângă gelozia şi să fie dispus
sufleteşte la trăirea altor experienţe. Inadaptat
superior, lucid şi hipersensibil, Ştefan Gheorghidiu
reprezintă un nou tip de
personaj în literatura
română care încearcă să
lupte pentru ideile sale absolute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu