comentariu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

artă poetică modernistă

Poet și filozof, Lucian Blaga transpune în lirica sa un spaţiu al experienţelor esenţiale. Creaţia  Eu nu strivesc corola de minuni a lumii apare ca o posibilitate de revelare a misterului, iar forma ei superioară este mitul.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” face parte din seria artelor poetice ale literaturii române din perioada interbeleică. Poezia este așezată în fruntea primului său volum „Poemele luminii” și are rol de program, realizat cu mijloace poetice. Este arta sa poetică prezentând crezul său literar privind conceptul filozofic al cunoaşterii şi misiunea poetului referitor la adâncirea şi ocrotirea misterelor prin iubire.

Poezia este o meditaţie filozofică cu accente lirice, o confesiune poetică pe tema cunoaşterii, care poate fi paradisiacă sau luciferică.

 Tema operei este sugerată încă din titlu și o reprezintă atitudinea poetului faţă de misterele lumii. Eu liric ocroteşte misterele pentru ca acestea să rămână eterne surse de inspiraţie

Titlul acestei poezii este o metaforă revelatorie care exprimă ideea cunoaşterii luciferice. Pronumele personal „eu” este așezat orgolios în fruntea primei poezii din primul volum, adică în fruntea acestei opere. Plasarea sa iniţială poate corespunde influenţelor expresioniste și exprimă atitudinea poetului filozof de a proteja misterele lumii, izvorâtă din iubire. Titlul exprimă crezul literar al poetului, aceea că misterele trebuie adâncite, sporite ca să rămână nesecate surse de inspiraţie artistică. Sintagma „eu nu strivesc”, sugerează atitudinea eului liric care protejează misterele universului. Forma negativă a verbului exprimă o opoziţie implicită faţă de cei care distrug misterul. Cuvântul „corolă” se poate referi la o coroană regală, simbolul bogăţiei, al măreţiei, iar prin forma de cerc devine simbolul perfecţiunii, trăsături care devin atributele misterului. „Corola” se poate referi şi la o coroană de flori, reprezentând frumuseţea, gingăşia, viaţa. Dar florile sunt fragile şi asemenea misterelor pot fi distruse uşor prin descoperire. „Corola” este o metaforă a operei artistice deoarece, aşa cum se împletesc florile într-o coroană, aşa se înlănţuie gândurile, sentimentele, alcătuind poezia, adică frumosul artistic, care are ca izvor

  misterul. Datoria poetului este să protejeze acest izvor artistic pentru că odată distrus, nu se mai poate reface.  

         Cuvântul „minuni” legat de corolă reprezintă ceva frumos, admirabil şi etern, de fapt creaţia care este peste tot şi este al tuturor, „a lumii”.

Poezia are structură antitetică, organizată pe opoziţia „eu” şi „alţii”, adică poetul- artist şi omul raţional. Metafora cunoaşterii luciferice este „lumina mea”, plină de sensibilitate şi perfecţiune. Această cunoaştere se organizează pe succesiunea verbelor „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”, „îmbogăţesc” şi „iubesc”. Cunoaşterea paradisiacă este metaforizată prin „lumina altora” care „sugrumă vraja”, adică misterele sunt ucise prin raţiune, prin descoperire. În timp ce cunoaşterea paradisiacă este lumina minţii, cunoaşterea luciferică este o lumină nocturnă (de noapte), lunară, care îmbogăţeşte misterul, îl transformă în mister şi mai mare. Poetul recurge la o comparaţie amplă prin care explică metoda lui de cunoaştere: aşa cum lumina lunii redă doar conturul lumii reale, aşa şi poetul îşi sugerează doar sentimentele, gândurile prin poeziile sale.

Obiectul  cunoaşterii  este  misterul,  ilustrat  în  poezie  printr-o  varietate  de metafore:  „tainele”,  „vraja  nepătrunsului  ascuns”,  „a  lumii  taină”,  „întunecata zare”, „ne-nţelesuri”, „sfânt mister” şi oferă o bogată sursă de inspiraţie pentru poet. Actul poetic se realizează prin iubire: „căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Aceste versuri reprezintă locul misterelor, al surselor de inspiraţie: lumea vegetală, lumea umană, lumea sentimentelor şi cea a morţii văzută ca o componentă a existenţei şi reprezentând eternitatea. Blaga priveşte moartea ca pe o integrare în univers, astfel prin operele sale trăieşte etern.

Versificaţia poeziei este modernă: versurile sunt inegale şi aritmice; se valorifică enjambamentul ce constă în continuarea ideii poetice în mai multe versuri. Efectul expresiv este mărit prin multitudinea metaforelor referitoare la mister respectiv

prin organizarea antitetică a ideii poetice.